Experţii avertizeaza femeile însarcinate sa nu consume suplimente care conţin vitamina E pentru ca aceasta ar putea avea efecte daunatoare asupra fatului.
Profesorul Stuart Campbell, obstreticianul care a pus la punct ecografiile tridimensionale, a facut un apel public ca medicii sa avertizeze asupra riscurilor consumului de vitamina E în cazul femeilor însarcinate, aceasta putând duce la naşterea de copii morţi, greutate scazuta a nou-nascutului sau complicaţii în timpul naşterii.
Alt specialist, profesorul Andy Shennan, de la spitalul St Thomas din Londra, coordonator al studiului privind rolul vitaminelor E şi C în producerea preeclampsiilor, a declarat ca femeile însarcinate iau des suplimente conţinând aceste vitamine, fara a avea avizul medicului, având convingerea ca sunt bune pentru sanatate.
Cercetatorile anterioare au sugerat ca vitamina E, care este un antioxidant, previne avortul spontan şi preeclampsia (o complicaţie serioasa care apare în timpul naşterii), în special în cazul în care este asociata cu vitamina C.
Dar doua studii recente aparute la Londra şi în Australia, publicate în revistele de ştiinţa The Lancet şi New England Journal of Medicine, au scos la iveala ca aceste concluzii sunt greşite.
Campbell este de parere ca vitamina E poate interfera cu abilitatea sistemului imunitar al mamei de a evita atacarea fatului ca pe un “intrus”. El este, de asemenea, de parere ca vitamina E poate întrerupe funcţiile placentei, care asigura nutrienţii necesari fatului, şi insista asupra riscului crescut ca aceşti copii sa se îmbolnaveasca de astm sau diverse boli de piele.
La studiul realizat în Londra au participat 2.500 de femei însarcinate cu risc crescut de a face preeclampsie. Femeile care au luat doze mari de vitamina E şi vitamina C, începând cu a 14-a saptamâna de sarcina, pe toata perioada sarcinii au facut preeclamsie şi au avut complicaţii grave la naştere.
“Se crede ca vitaminele sunt inofensive şi bune pentru sanatate şi nu exista nici un dubiu ca foarte multe femei însarcinate iau suplimente vitaminice fara consultul medicului”, spune profesorul Shennan.
Departamentul pentru sanatate din cadrul Health Supplements Information Service din Marea Britanie crede ca ar trebui conceput un supliment vitaminic destinat numai femeilor însarcinate, pentru ca unele vitamine sunt daunatoare, dar altele, precum acidul folic sau vitamina D, sunt foarte necesare pe perioada sarcinii.
